marți, 15 iunie 2010

dincolo de trecut

Candva, demult, ai fost intreaga lume pentru cineva prin simplul fapt ca acel cineva era intreaga lume pentru tine. In acel moment lumile s-au unit si a devenit una singura, o lume fara griji, cu bucurii si lucruri frumoase indiferent de greutatile care erau. Ca in orice poveste perfecta, trebuie sa se intample ceva ca totul sa se prabuseasca. Si daca este din cauza ta cu atat mai rau. Ajungi o vreme sa bantui printre ruine cautandu-l pe celalalt si de fiecare data cand il zaresti alergi inspre el dar cand ajungi nu mai este acolo. Pe masura ce trece timpul realizezi ca nu produci decat frica si durere, ca tot ce vezi nu mai poti atinge si treci prin tot fara ca sa mai poti misca ceva. Cel mai greu devi constient de faptul ca nu esti altceva decat o fantoma si ca defapt ai murit demult, prins sub ruine vietii tale atunci cand ea s-a prabusit. Ceva nu te lasa sa pleci dar nici nu are puterea sa te aduca inapoi. Nici macar timpul nu poate vindeca asta.

3 comentarii:

BaBy 4 ev`R spunea...

Ceva nu te lasa sa pleci dar nici nu are puterea sa te aduca inapoi... Cat adevar! Am avut si eu o poveste dinasta...!

Bianca Matei spunea...

Ma regasesc in vorbele tale. De multe ori e nevoie sa pierdem ca sa intelegem. Ce-o fi in natura omului de nu-l poate multumi pana nu cunoaste absolutul, iar, dupa ce-l atinge, plange dupa inocenta pierduta?

Filip spunea...

Uneori nu intelegi nici dupa ce pierzi si nu te regasesti. Depinde de tine restul. Fiecare vede din perspectiva lui cum stau lucrurile.