praesenti animo

Citeam intr-o carte despre timp, despre vesnicie si imi amintesc o idee de acolo: ''pana cand timpul isi va pierde orele si clipele''. Oare din timpul meu cate ore si cate clipe au trecut? Cate vor mai trece pana cand timpul le va mistui pe toate? Timpul nu are suflet, doar clipele au. Unele clipe imi reapar in minte de parca s-au petrecut aievea. Vreau sa imi amintesc doar clipele fericite pentru ca acelea vor dainui pana cand timpul va face iar pe fiul risipitor. Unele clipe pe care timpul le-a risipit le-am gasit si le pastrez fara ca el sa stie. Poate ca asta este singura mea comoara. S-ar putea ca totusi sa stie de ele si probabil rade de mine, si ma lasa cu speranta ca pe orice muritor care se bucura si cu faramele ramase, farame din intregul care era candva al meu. Ma intreb daca imi voi mai putea pazi mica mea comoara atunci cand argintul florilor toamnei va poposi pe tamplele mele.
O sa imi spun si atunci probabil ca ... a mai trecut un an.